Dimineata

By: pauzagandpauza

Iun 27 2010

Etichete:,

Categorie: devi poet cand redescoperi lucruri

1 comentariu

Aperture:f/3.5
Focal Length:5mm
ISO:100
Shutter:1/52 sec
Camera:FinePix S2000HD S2100HD

Ma trezesc dintr-o stare de veghe precara,buimac fiind probabil din cauza unei pozitii inconfortabile.Ma intorc in asternut ridandu-mi (RID, riduri, s.n. Încrețitură a pielii obrazului; zbârcitură, cută, creț. – Din fr. ride)  faţa in perina situata undeva la jumatatea distantei dintre palme ,cautand somnul mult dorit de vacanta de vara, dar durerea difuza situata undeva sub plexul meu solar nu dispare nicicum.Mi-e foame!Condus de impulsul primar de a realiza un aport caloric ma ridic din pat asemeni unui urs brun carpatin care trezit din hibernarea, singurul gand care ii trece prin mintea simpla de mamifer imblanit este acela de a restabilii grasimea consumata de-a lungul si de-a latul lungilor luni de iarna.

Deschid o deschizatura in perete care permite luminii sa intre in casa neinsotita de alti factorii de mediu.Fereastra, ca un mecanism bine uns, se da la o parte lasand exteriorul sa de-a buzna in camera goala de apartament cufundata inca in mahmureala de dimineata si lumina cenusie.Imi scot corpul pe jumatate gol afara.Simt fiori.Aerul calduţ de dimineata de vara asteptat cu atata ardoare ,atat iarna cand vedeam prin sticla de termopan fulgi de nea si lipindu-mi mana de amestecul transparent de dioxid de siliciu si silicaţi le aduceam moartea prin topire cat si primavara si toamna,refuza sa apara si sa ma incante.Afara cerne o ploaie marunta ,vremea asemanta cu o stare de spirit fiind una de indispozitie generala,melancolica dar nu chiar.Picaturi de ploaie se avanta plictisite prin vazduh avand drept tinta parca crestetul meu ca mai apoi sa se prelinga pe pielea mea dezvelita de pe spate si inaintand rabdatoare si necontenit pe un traseu indefinit spre bazin asemeni unui izvor de munte care isi erodeaza drumul prin stanca cautand cel mai scurt drum spre baza colosului de piatra.Picaturile in drumul lor pe harta trunchiului meu excita fiecare centimetru patrat peste care trec rezultand intr-o reactie generala a corpului.Tresar.

Ma uit in sus.Un aliaj absolut de crom-argint-nichel-plumb topit ,pare’se in graba, intr-un amestec vascos de nori si vapori ,planeaza gri deasupra blocurilor jegoase spalate acum de ploaie.Parca sunt un aparat de fotografiat Leica condamnat din fabrica sa captez lumea doar prin spectrul alb-negrului ,sa configurez sentimentele si expresivitatea a ceea ce vad si simt doar printr-un joc trist de contraste de lumina monocroma, contururi,tonuri de alb-gri-negru… doar umbrele sa vorbeasca in locul meu.

Mi-a pierit foamea…

Anunțuri